În data de 12 aprilie 2017, în premieră în România, a avut loc o acțiune civică în Biserica Oborul Vechi, unde au participat elevii Colegiului Economic A. D. Xenopol și părintele Ciprian Tudor.
Am discutat în cadrul proiectului viaţa fără violenţă, o temă importantă și necesară, şi anume educaţia juridică a tinerilor, cu un titlu sugestiv : „Unde-i lege, nu-i tocmeală!”.
Acest eveniment desfăşurat în săptămâna patimilor Mântuitorului nostru Isus Cristos, într-un moment atât de important pentru ortofoxie, şi care a primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, şi care sa desfășurat în Biserica „Sfinții Părinți Ioachim și Ana – Oborul Vechi”.
Acest lăcaş vechi de cult, este un loc cu o poveste aparte, cu vestigii vechi de peste 300 de ani, unde cuprinşi de emoţie am discutat cu o deosebită plăcere, despre importanta educației religioase și respectarea legii.
La baza derulării acestei activităţi, stă adresa Nr. 3.128/10.03.2017, prin intermediul căreia a fost comunicat Preacucernicului Preot Paroh Ciprian Georgian Tudor, parohia Oborul Vechi, că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, prin Înalta rezoluţie nr. 3.041/2017, a decis:
„Acordarea Înaltei binecuvântări Parohiei Oborul Vechi, Protoeria Sector II Capitală, în vederea organizării evenimentului cultural-educativ „Unde-i lege, nu-i tocmeală!”, în colaborare cu profesorii de Religie ai Liceului A.D. Xenopol şi cu Asociaţia Viaţa fără Violenţă, reprezentată de doamna avocat Mihaela Olaru.”
CLICK PE IMAGINE PENTRU A ASCULTA ÎNREGISTRAREA